Istoric

Catedra a fost fondată în anul 1945, sub denumirea ,,Curs de educație fizică și cultură fizică medicală”. Primul șef al catedrei a fost A.Omelcenko (1945-1949). Pe parcursul anilor, în fruntea catedrei s-au aflat: F.Vakulenko (1949-53), V.Postnikov (1953-54), V.Tișler (1954-57), N.Muhin (1957-1969). În anul 1969, funcția de șef de catedră a fost preluată de V.Gagauz, conferențiar, care în decurs de 24 ani a depus multă străduință pentru modernizarea procesului de studii și antrenament, îmbunătățirea activității metodico-științifice. În această perioadă, au fost elaborate noi programe pentru studenții anilor I-V, numeroase lucrări metodico-științifice. În anii 1993-2012, în funcție de șef al catedrei a activat Vasile Guragata. În prezent catedra este condusă de lectorul superior Veaceslav Cernov. Pe parcursul ultimilor 25-30 ani la catedă au activat specialiști de o înaltă calificare profesională, spre exemplu, lectorii superiori: I.Dobrovolschi, R. Volosnikov, S.Legasi, V.Ștepca, V.Zgherea, C.Hâncu și alții, care au contribuit la perfecționarea procesului de studii, activității metodico-științifice, pregătirea studenților-sportivi de performanță. Actualmente, la catedră activează 7 profesori: Veaceslav Cernov Maria Ivanov, Valentina Sergheeva, Vasile Guragata, Svetlana Miron, Vladimir Diaconu, Mihail Cojocari. Pentru desfășurarea lecțiilor practice, orelor de antrenament și a competițiilor sportive catedra dispune de un complex sportiv de 900m2 și o sală sportivă de 500m2. La orele de educație fizică se dobândesc cunoștințe și deprinderi în domeniul culturii fizice, se dezvoltă deprinderi importante în viitoarea activitate profesională. La catedră au fost elaborate peste 100 lucrări metodico-didactice, toate fiind orientate spre optimizarea procesului de studii și antrenamente în condițiile Universității de Medicină. O parte din lucrări au fost prezentate la conferințele științifice republicane și unionale în problemele culturii fizice, antrenamentului sportiv și morfologiei sportive. În Universitate se practică 10 probe de sport; cele 11 grupe sportive existente întrunind peste 240 de studenți și rezidenți. Pe parcursul anilor, au evoluat cu succes la diverse competiții republicane și unionale selecționatele de box (antrenor A.Zaicik), canotaj (antrenor N.Macovei), lupte (I.Dobrovolski, M.Bradu), volei (R.Volosnicova, E.Safonov), baschet (Iu.Mihaliov), handbal (V.Guragata), atletism (V.Ștepca).  Câteva decenii, au fost tradiționale meciurile amicale și turneele la diverse probe sportive cu studenți-medici din Cernăuți, Ivano-Frankovsk, Lvov, Riga, Kaunas, Vinița, Sankt-Petersburg, Moscova, Kiev, Vitebsk, Minsk, Baku, Tbilisi, Odesa etc. În anii 1975-77 s-au făcut schimburi de delegații sportive cu Facultatea de Medicină din Plovdiv (Bulgaria), din 1991 până în prezent asemenea manifestări se obișnuiesc cu UMF din  Cluj-Napoca, România.